Start înscrierilor în cadrul programului #ConstructPLUS! IMM-urile și întreprinderile mari pot aplica pentru granturi nerambursabile în valoare maximă de 50 milioane de euro
#MEAT dă start înscrierilor în cadrul programului #ConstructPLUS! Mai exact, începând de astăzi și până miercuri, 8 mai 2024, IMM-urile și întreprinderile mari, cu personalitate juridică, vor putea aplica pentru obținerea de granturi nerambursabile, în scopul înființării și/sau dezvoltării capacităților de producție pentru materiale de construcție.
Valoarea maximă a ajutorului de stat regional nerambursabil este de 50 milioane de euro, dar nu mai mult de 75% din costurile eligibile totale ale proiectului investiției și fără a depăși intensitatea prevăzută în Harta Regională autorizată de Comisia Europeană și aprobată, la nivel național, prin HG nr. 311/2022, cu modificările și completările ulterioare. Bugetul alocat programului ConstructPlus, pentru anul curent, este echivalentul în lei a 149 milioane de euro.
La analiza Cererilor de acord pentru finanțare și a documentației atașate acestora se vor lua în considerare situațiile financiare aferente anilor 2020 – 2022. Obligația prezentării situațiilor finaciare nu se aplică întreprinderilor nou-finanțate, definite la art. 3, pct 19 din OUG 68/2023.
Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se vor transmite de către aplicanți la Registratura MEAT (Calea Victoriei nr. 152, Sector 1, București), fiind necesară următoarea mențiune pe plic: Direcția Politici Industriale și Finanțări pentru Industrie – O.U.G. nr. 68/2023.
Listă documente:
- Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții
- Ghid FINAL
- MODEL_Declaratie pe propria raspundere
- Anexa-1_Cerere-de-acord-pentru-finantare
- Anexa-2_Plan-de-afaceri
- Anexa-2.1._Plan-de-investitii
- Anexa-3_Criterii-de-evaluare-pentru-stabilire-punctaj
- Anexa-4-_Criterii-de-departajare
- Anexa 5
- Anexa 6
- Template_Proiectii financiare
SURSA: https://economie.gov.ro/start-inscrierilor-in-cadrul-programului-constructplus-imm-urile-si-intreprinderile-mari-pot-aplica-pentru-granturi-nerambursabile-in-valoare-maxima-de-50-milioane-de-euro/