Mituri despre marmură – păreri pro și contra

Nu putem nega că pardoseala din marmură a devenit unul dintre cele mai căutate materiale de pe piață. Atunci când vrem o pardoseală elegantă, ne gândim din start la o marmură de cea mai bună calitate care va oferi o notă elegantă casei noastre. Însă înainte să ne decidem să facem această investiție într-o pardoseală din marmură, ar trebui să avem în vedere și la ce implică acest fapt.

Nu vom discuta despre cost, având în vedere că prețul este destul de competitiv versus gresie, însă marmura are și avantaje dar și dezavantaje ce apar odată cu folosirea pe termen lung.

 

Marmura este un material extrem de rece, dar elegant. Nu păstrează căldura, din contra. Trebuie să avem în vedere că umblatul desculț prin casă este un sport destul de periculos, mai ales iarna. Totuși, pe timp de vară, este plăcut să ai o pardoseală rece. Un avantaj ar fi și acela că dacă ne plac animalele, nu trebuie să ne facem grijă că se poate zgâria suprafața noastră. Chiar și cei mai jucăuși câini nu pot zgâria această suprafață.
Un alt dezavantaj al marmurei este montajul. Se montează foarte greu, doar o echipă de specialiști pot monta fără greșeală o pardoseală elegantă din marmură.

Dacă nu cunoști astfel de specialiști și ai nevoie și pentru a alege tipul de marmură, culoare, dar și alte detalii tehnice, noi îi recomandăm pe cei de la Iariss.

Echipa IARISS vă oferă servicii specializate de curățare și recondiționare pentru toate tipurile de piatră, precum curățare specializată, impregnare, protecție, impermeabilizare piatră naturală, cristalizare marmură, lustruire profesională pentru marmură, travertin, mozaic, beton, șlefuire și recondiționare completă pentru marmură, travertin, mozaic.

Procesul de șlefuire și recondiționare marmură, recondiționare travertin, recondiționare mozaic, este cel mai complex proces, întrucât rezolvă problemele delicate care se află pe suprafața pietrei. Acest proces constituie cea mai grea operațiune și presupune tehnici aprofundate, însă rezultatul este unul de durată, suprafețele șlefuite și recondiționate căpătând astfel un aspect nou și plăcut, imperfecțiunile, petele, diferențele dintre plăci și zgârieturile fiind atent îndepărtate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You were not leaving your cart just like that, right?

Nu cred că ai de gând să-ți lași coșul singurel, nu-i așa? :)

Pentru a salva coșul de cumpărături pentru mai târziu, introdu mai jos detaliile tale. Și cine știe, poate îți vom trimite un cod de reduceri sau o ofertă atrăgătoare ;)